Mihai Stoica se revoltă din cauza programului din Superliga. Atac direct la adresa lui Răzvan Burleanu. Oficialul de la FCSB a spus că este nemulțumit din cauza meciurilor jucate până aproape de Crăciun.
La finalul partidei cu Poli Iași, scor 2-0, Mihai Stoica i-a lăudat pe jucători. Singura nemulțumire a oficialului de la FCSB, a fost programul încărcat al echipei, și data ultimului meci. Răzvan Burleanu ar trebui să ia o măsură în acest caz.
Atac direct la adresa lui Răzvan Burleanu!
Mihai Stoica s-a declarat nemulțumit de faptul că se joacă până aproape de Crăciun.
FCSB a încheiat anul 2024 cu o victorie clară, 2-0 pe terenul celor de la Poli Iași. La finalul partidei, MM Stoica s-a declarat mulțumit de modul în care s-a prezentat echipa. Lucru care l-a deranjat a fost programul încărcat și faptul că se joacă atât de târziu în lună.
„Nu prea ne interesează clasamentele inventate! Suntem pe primul loc pentru că avem rezultat bun cu Universitatea Cluj. Este important că am câştigat fără absolut nicio emoţie, făcând unul dintre jocurile noastre bune din actuala ediţie de campionat. Nu s-a pus niciodată problema învingătoarei, ci doar a scorului care va rămâne pe tabela de marcaj.
Câteodatâ, când vezi echipa asta jucând după atâtea şi atâtea meciuri, te gândeşti că vine din altă categorie. OK, se mai întâmplă să faci paşi greşiţi cum s-a întâmplat la Botoşani, pe terenul ăla aproape impracticabil, ratând ocazii mari.
A fost remarcabil cum băieţii ăştia au reuşit să aibă atitudine şi acum. La 2-0 în minutul 85 făceau presing. E mare lucru! E meritul lor, e meritul antrenorilor, de care vorbeşte prea puţin lumea. Dar din motive arhicunoscute”, a spus MM Stoica, potrivit OrangeSport.
MM Stoica a vorbit despre programul încărcat al echipei sale
„Da, e un an foarte complicat. Nu numai că am jucat 39 de partide din iulie, dar şi pentru că ne întoarcem acasă în ajunul Crăciunului. E uţin cam mult!
Adică înţelegem, doar că e puţin mai complicat de explicat jucătorilor trebuie să schimbe biletele pe care şi le-au luat ca să plece. Nu ne lamentăm, chiar nu criticăm pe nimeni, dar e puţin cam mult. Parcă ar trebui găsită altă soluţie. Se joacă prea mult, vremea nu te ajută, terenurile nu te ajută.
E bine că până la urmă am ieșit din Cupă. Am jucat, doar că nu se putea să mergi pe toate planurile. Pe 5 ianuarie plecăm în cantonament, pe 16 ne întoarcem. Probabil pe 17 vom juca, iar pe 21 plecăm la Baku. Pe 23 jucăm la Baku, pe 24 venim de la Baku direct la Arad. Apoi, după meciul cu UTA aşteptăm marele meci cu Manchester United”, a adăugat MM Stoica.