Dan Şucu nu se mai opreşte! Ce urmează să se întâmple la Rapid. Milionarul a dat toate detaliile

Dan Şucu a dezvăluit că are de gând să aplice la Genoa același lucru pe care l-a făcut și la Rapid. Patronul echipei din Giulești, acum și acționar majoritar al „grifonilor”, a explicat cum a ajuns să cumpere 77% din acțiuni.

Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa și are de gând să pună mână și pe restul de 23% din acțiuni.

Dan Şucu nu se mai opreşte!

La fel cum s-a întâmplat și la Rapid, de a ajuns să dețină 90% din acțiunile clubului, se va întâmpla și la Genoa. Dan Șucu este sigur că tot ce construiește va fi de durată.

„Din păcate, la Rapid nu mă ocup de negocieri la vânzările de jucători. E cea mai plăcută activitate. Mie îmi rămâne numai partea de venituri. Cum să structurezi centrele de cost, unde este zona în care să crești ori trebuie să reduci.

Ce investiții să faci în zona de academie și cum să le motivezi mai departe. Este o activitate plicticoasă, dar fără ea nu se poate.

Banii mei rămân la club, nu voi face cash-out. N-am luat acțiuni, așa cum am procedat la Rapid, unde am investit treptat. Același concept vizez acum la Genoa. Nu a venit Angelescu să spună să îi cumpăr acțiunile. Nu a putut ține pasul cu mine și am ajuns la 90 la sută”, a spus Dan Șucu pentru Ziarul Financiar.

„Nici nu mă interesează ceea ce fac competitorii”

Dan Șucu are de gând să pună bazele și unei echipe de liga a doua a Rapidului, dar să creeze parteneriate și cu liga a treia.

„Am apelat la o firmă de avocatură renumită, White&Case, am discutat și cu biroul acesteia din Italia, pentru că trebuia să cunoaștem particularitățile locale.

Ne-am uitat atent la situația fiscală a clublui și, chiar dacă am avut doar o săptămână la dispoziție, am făcut rapid. Uite că iar revin la Rapid, un proces de evaluare ca să putem lua o decizie.

Sigur că am îndoielile mele. Nu aș vrea să-mi strice plăcerea față de niște lucruri pe care le respect groaznic de mult. Dacă la 60 de ani te mai sperii de nou… Inclusiv la Rapid, pe măsură ce academia crește, o să-mi permită să fac echipă de liga a doua și parteneriate cu liga a treia.

În așa fel încât Rapid să devina un aspirator. Eu construiesc ceva cărămidă cu cărămidă. Nu știu și nici nu mă interesează ceea ce fac competitorii. Nu pot da toate amănuntele, dar vreau ca fiecare lucru să fie la locul lui”, a mai punctat Dan Șucu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed