Şeful câinilor, Andrei Nicolescu, a transmis un mesaj pentru fanii echipei, după victoria cu Poli Iași, scor 2-0. Dinamo a urcat din nou pe prima poziție a clasamentului și este lider în Superliga.
Dinamo a trecut de Poli Iași, scor 2-0, în cadrul rundei cu numărul 20 din Superliga. În urma acestui succes, Dinamo a urcat din nou pe prima treaptă a clasamentului. Andrei Nicolescu îndeamnă fanii să vină la stadion pentru derby-ul cu Rapid.
Andrei Nicolescu, mesaj pentru fani!
Dinamo s-a impus scor 2-0, în duelul cu Poli Iași din runda cu numărul 20 din Superliga.
Golurile au fost marcate de Dennis Politic (minutul 73) și Patrick Olsen (minutul 90+4).
În urma acestei victorii, Dinamo a urcat din nou pe prima poziție a clasamentului, așa cum s-a întâmplat și în runda precedentă.
Universitatea Cluj și FCSB încă nu și-au disputat duelurile din etapa cu numărul 20, din Superliga. Astfel că dinamoviștii pot fi devansați în fruntea ierarhiei în cazul în care clujenii sau roș-albaștrii vor încheia etapa cu o victorie.
Bucuros de rezultatul echipei, Andrei Nicolescu, administratorul special al câinilor, i-a îndemnat pe fani să ia cu asalt Arena Națională pentru meciul cu Rapid. Va fi ultima dispută pentru ambele formații în anul calendaristic 2024.
”Cu Rapid, stadionul plin!”, a fost mesajul transmis de Nicolescu, pe rețelele sociale. Derby-ul Dinamo – Rapid se va disputa duminică, 22 decembrie.