Valentina Ardean-Elisei s-a retras oficial din handbal. Meciul de retragere al fostului căpitan al naţionalei de handbal a României a fost organizat la Bistrița. Pe teren a intrat o echipă formată din fostele colege ale Valentinei Ardean-Elisei şi CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, ultima echipă la care a evoluat handbalista.
Valentina Ardean-Elisei a fost aplaudată la scenă deschisă de către cei aproximativ 1.000 de spectatori, iar galeria Gloriei i-a strigat numele de mai multe ori. Momentul a fost extrem de emoționant, iar sportiva nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Narcisa Lecuşanu, Luminiţa Huţupan Dinu, Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu, Oana Lefter (Manea), Adriana Nechita, Patricia Vizitiu, Luciana Popescu, Ionela Stanca, Valeria Motogna, Magdalena Paraschiv, Yuliya Dumanska au fost jucătoarele care au dorit să-i fie aproape legendarei handbaliste.
Spectatorii au avut parte de o surpriză. Au primit din partea unui sponsor câte un tricou cu numărul 15, numărul cu care Valentina Ardean-Elisei a evoluat la Gloria şi pe care clubul a decis să îl retragă, în semn de respect pentru activitatea ei sportivă.
Performanțele Valentinei Ardean-Elisei
Handbalista are toate cele trei medalii obţinute de naţională în competiţiile majore – argintul mondial din 2005 şi bronzul mondial din 2015, plus bronzul european din 2010. S-a retras din reprezentativă în 2019, după 20 de ani în care a jucat sub culorile României, cu un bilanţ de 255 de apariţii şi 915 goluri.
La nivel de club, a fost parte din marea echipă a Oltchimului, care juca finala Ligii Campionilor în 2010 şi cu care câştiga, anterior, Cupa Cupelor în 2007, apoi Cupa EHF cu SCM Craiova (2018), an în care s-a transferat la Gloria Bistriţa.
În cariera sa, cunoscuta handbalistă a jucat la Universitatea Remin Deva, ZRK Knjaz Milos, Oltchim Râmnicu Vâlcea, CSM Cetate Deva, HCM Baia Mare, SCM Craiova şi în ultimii patru ani la Gloria Bistriţa.