Discurs de zile mari avut de Zeljko Kopic după ce a primit titlul de „Antrenorul anului în Superligă”. Tehnicianul croat a reușit să o aducă pe Dinamo printre cele mai bune echipe din Superliga.
Dinamo este una dintre cele mai bune echipe din campionatul intern, în acest sezon. Câinii se află pe locul 3, cu 32 de puncte, la doar un punct distanță de prima poziție.
Zeljko Kopic a rămas mască!
Tot meritul i se atribuie lui Zelkjo Kopic, cu care Dinamo a semnat în decembrie 2023, și cu care este pe cale să prelungească întelegerea.
Datorită lucrului bun făcut la Dinamo, croatul a primit titlul de „Antrenorul anului în Superligă” la Gala Fanatik și a avut un discurs uimitor.
„Cu câteva zile în urmă, Florentin (n.r. Petre) mi-a spus că vom fi prezenți la un eveniment important și că ar trebui să mă pregătesc, pentru că e posibil să primesc un premiu.
M-am gândit ‘Ok, o să vorbesc despre fotbal, nu e o problemă. Nu trebuie să mă pregătesc foarte mult pentru asta’.
Dar, apoi, când am ajuns aici și l-am văzut pe domnul Lucescu, pe domnul Hagi, toți fotbaliștii lui FCSB, Mitriță și toți ceilalți, mi-am dat seama că nu o să pot vorbi despre fotbal.
În schimb, pot să vorbesc despre o țară frumoasă, despre oameni mândri, despre Iași, despre Craiova, despre Cluj și alte orașe. De asemenea, pot să vorbesc despre familia Dinamo, care este incredibilă.
Pot vorbi despre toți adversarii noștri de pe gazon sau despre momentele bune și rele, dar concluzia este ‘Mulțumesc, România!’. Mulțumesc tuturor celor prezenți aici, pentru că m-ați făcut un antrenor mai bun și un om mai bun în acest an”, a declarat Kopic în cadrul evenimentului.