Gigi Becali se poate umple de bani dacă cineva îi va plăti clauza de reziliere noului star al FCSB-ului. Latifundiarul din Pipera a anunţat transferul jucătorului. De când a ajuns în lotul campioanei, atacantul înscrie gol după gol.
Patronul roș-albaștrilor este sigur că e doar o chestiune de timp până când cineva îi va plăti clauza de reziliere lui Daniel Bîrligea. Gigi Becali se va umple de bani dacă îl va vinde pe atacant.
Gigi Becali se umple de bani!
De când a ajuns la FCSB, Daniel Bîrligea este de neoprit. Gigi Becali este convins că nu va mai dura mult până când cineva își va dori să achite clauza de reziliere pentru al lua pe atacant.
Becali a intervenit în direct în urma victoriei de duminică seară împotriva Botoșaniului. Acest rezultat ce i-a urcat pe bucureșteni pe prima poziție în Superliga, pentru un moment. Patronul campioanei a abordat mai multe subiecte printre care și forma foarte bună a lui Daniel Bîrligea.
Atacantul a ajuns la FCSB în această vară contra sumei de 2.5 milioane de euro. Fostul jucător al CFR-ului a atras foarte multe priviri datorită evoluțiilor pe care le avea la echipa clujeană.
Cunoscut pentru clauzele uriașe pe care le punea în trecut, Becali s-a temperat. Latifundiarul din Pipera a pus celor mai importanți jucători din lot, precum Olaru sau Coman, clauze de 5 milioane de euro. Potrivit fanatik.ro, clauza lui Coman a fost plătită ajungând la Al-Gharafa în Qatar.
Odată cu venirea lui Bîrligea, Becali a simțit că poate câștiga mai mult, așa că în contract clauza de reziliere a lui Bîrligea este triplă față de cea a lui Olaru. Oricine dorește să-l transfere pe atacant trebuie să plătească nu mai puțin de 15 milioane de euro.
În urma prestațiilor bune, omul de afaceri a vorbit la superlativ despre atacantul său și este convins că nu va rămâne mult timp la echipă. „Bîrligea e jucător valoros. Eu cred că se va plăti clauza. Maxim 6-7 luni va sta la noi.
Trebuie să plătească cineva clauza. Nu știu dacă-l prinde anul viitor la noi. (n.r. – E posibil să plece în această iarnă?) Nu în iarnă. Trebuie să mai joace 2-3 meciuri europene, astea care au mai rămas,” a declarat patronul roș-albaștrilor.