Adrian Mititelu a făcut toate calculele și a anunțat cum poate ajunge echipa sa în play-off-ul pentru Superliga.
FCU Craiova a învins-o, scor 2-0, pe Câmpulung, în etapa a 16-a a Ligii a 2-a. Oltenii sunt la a treia victorie și ocupă locul 9 în clasament după ce au acumulat 23 de puncte.
Adrian Mititelu a făcut calculele
FCU Craiova s-a apropiat la un singur punct de play-off. Rezultatul din meciul cu Câmpulung îi dă speranțe lui Adrian Mititelu. Acesta spune că jucătorii săi vor lupta până la ultimul meci pentru a-și îndeplini obiectivul. Promovarea în Superliga.
”Am luat încă 3 puncte, ceea ce reprezintă un moment bun pentru noi. După atâta secetă la echipă și nenumărate rezultate negative, am reușit să legăm 3 victorii. Sper să obținem și a patra joia viitoare (12 decembrie), la Mioveni, iar apoi să rămânem în cursă.
Mai sunt 4 etape în februarie, unde vom juca pe viață și pe moarte pentru a obține, în extremis, accederea în play-off. Va fi foarte greu, dar noi vom lupta până la ultima secundă. Sunt convins că, dacă vom intra în play-off, vom promova. În acest moment suntem la un punct distanță, însă mai sunt și ceilalți adversari”, a spus Mititelu la finalul partidei.
Mititelu a analizat și clasamentul Ligii a 2-a.
”Consider că Piteștiul (n.r. FC Argeș) este principala noastră contracandidată pentru unul dintre ultimele două locuri din clasament care asigură calificarea în play-off. Vom juca împotriva lor în primul meci din mini-returul din februarie, iar acel meci va conta foarte mult în economia acestei lupte”, a mai spus finanțatorul oltenilor.