Tricolorele lui Florentin Pera rescriu istoria! Meci fabulos la EURO 2024. S-a terminat disputa cu Suedia. Naţionala României a învins vineri, la Debrecen, scor 25-23 (12-8), reprezentativa Suediei, în al doilea meci din grupa principală I a Campionatului European.
Tricolorele lui Florentin Pera au jucat fabulos din primul minut. Au obţinut o victorie complet neaşteptată, dar şi primele 2 puncte în clasamentul grupei I.
Tricolorele lui Florentin Pera rescriu istoria!
Pentru România au marcat Bazaliu 8 goluri, Ostase 6, Bors 3, Grozav 3, Popa 2, Lupei 2, Boiciuc 1. Pentru Suedia s-au remarcat Lindqvist 5, Roberts 4, Lerby 3, după un meci în care tricolorele au şocat adversara în prima repriză. Au condus cu 10-4 (min. 21). În minutul 43, România conducea cu 17-14, dar şi-a pierdut coordonatoarea. Alisia Boiciuc a fost fiind eliminată cu cartonaş roşu pentru un fault dur, chiar dacă involuntar.
Jucătoarea meciului a fost declarată Bianca Bazaliu. În primul meci din grupa I, tricolorele au cedat cu Franţa, scor 25-30. Ultimele două partide vor avea duminică, cu Ungaria (19.30), respectiv în 10 decembrie, cu Polonia (16.30). După două etape, România are 2 puncte în clasament.
Tot vineri se vor juca în grupa I partidele dintre Franţa – Muntenegru şi Ungaria – Polonia. În grupa II s-au calificat echipele Norvegia, Olanda, Danemarca, Elveţia, Slovenia, Germania.
Primele două clasate în ambele grupe vor juca în semifinalele din 13 decembrie, urmate de finalele pentru medalii, în 15 decembrie. În grupa preliminară B, pe care a încheiat-o pe locul 2, România a obţinut rezultatele: 29-28 cu Cehia, 25-27 cu Muntenegru şi 27-25 cu Serbia.
Turneul final al CE 2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, fiind prima ediţie cu 24 de echipe la start. Meciurile din grupele principale se joacă la Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010. Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care luptă pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent. De la CE 2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.