Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de victoria s-a declarat mulțumit de victoria pe care echipa sa a obținut-o joi, în deplasare, pe terenul Ceahlăului, scor 1-2. Adevăratul obiectiv al celor de la CFR Cluj a fost dezvăluit.
CFR Cluj a câștigat partida care a contat pentru etapa a doua din faza grupelor Cupei României. Elevii lui Dan Petrescu s-au impus joi, în deplasare, pe terenul Ceahlăului, scor 1-2. ”Bursucul” a declarat că este mulțumit de victoria obținută.
Dan Petrescu s-a dezlănțuit!
CFR Cluj a câștigat cu 2-1 partida din Cupa României, cu Ceahlăul. La finalul meciului, ”Bursucul” a catalogat rezultatul ca fiind unul bun, mai ales că, în opinia sa, e foarte greu de câștigat pe terenul celor de la Piatra Neamț.
Antrenorul ardelenilor a amendat totuși echipa sa pentru golul primit de la nemțeni, dar a precizat că, per total, CFR merita un scor mai concludent.
„La cum s-a jucat, cred că meritam victoria, poate chiar la un scor mai mare, pentru că am avut ocazii multe. Nu țin minte vreo ocazie a Ceahlăului în afară de gol.
Așa se întâmplă câteodată, când nu ești concentrat. Le-am făcut cadou golul, după care mă bucur că am revenit și jucătorii care au intrat de pe bancă au intrat foarte bine.
E un rezultat important. Sunt convins că aici e foarte greu de câștigat, la Piatra Neamț. Ceahlăul are o echipă bună, are niște jucători interesanți, un antrenor italian care organizează bine echipa. Dar, per total, astăzi am meritat victoria”, a spus Petrescu, conform digisport.ro.
”La CFR, nu poți să spui că nu ai obiective”
Petrescu a mai adăugat că, în acest sezon, Cupa reprezintă un obiectiv pentru CFR Cluj.
”În fiecare an, Cupa României a fost un obiectiv pentru noi, dar din păcate nu am reușit. La CFR nu poți să spui că nu ai obiective, să te gândești numai la campionat sau la Cupă. Ne dorim orice trofeu pentru care jucăm și încercăm să scoatem maximum”, a mai spus Petrescu.