Edoardo Bove surprinde pe toată lumea! Mesaj de pe patul de spital după ce a fost la un pas de moarte: ‘Lăsați-mă să plec’

Edoardo Bove a fost la un pas de moarte. Fotbalistul celor de la Fiorentina s-a prăbuşit pe teren la meciul cu Inter și a fost dus de urgență la spital. Acum, jucătorul surprinde pe toată lumea.

Edoardo Bove surprinde pe toată lumea. A fost vizitat de familie și a transmis că vrea să plece cât mai repede din spital pentru a reveni pe terenul de fotbal.

Edoardo Bove surprinde pe toată lumea

La două zile după ce a fost la un pas de moarte, fotbalistul în vârstă de 22 de ani vrea să revină la echipă. Așteaptă însă verdictul medicilor.

Edoardo Bove le-a transmis rudelor și prietenilor apropiați că se simte foarte bine.

„Vreau să joc, vreau să joc, lăsaţi-mă în pace, lăsaţi-mă să plec”, i-ar fi spus  Bove lui Alessandro Ferrari, managerul general al clubului florentin, anunță Gazzetta dello Sport.

Bove a întrebat și care a fost rezultatul meciului dintre Juventus şi Lecce (1-1), apoi a dorit să urmărească la TV  partida lui AS Roma, club unde s-a format și de unde a fost împrumutat la Fiorentina.

Din primele informații Bove nu a suferit o criză de epilepsie și nici nu are probleme neurologice. Medicii vor efectua analize și teste în următoarele zile pentru a vedea ce s-a întâmplat.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed