Cea mai cunoscută impresară a chemat poliţia! Aceasta l-a dat afară din casă pe fotbalist în urma unui presupus conflict. Scandalul dintre cei doi foști soți a escaladat, iar lucrurile au ajuns să se complice.
După numeroase despărțiri și împăcări, Mauro Icardi și Wanda Nara au anunțat divorțul în vara acestui an. Cea mai cunoscută impresară, ar fi chemat poliția pentru a-l evacua pe jucătorul celor de la Galatasaray, în urma unui presupus conflict.
Cea mai cunoscută impresară a chemat poliția!
Mauro Icardi, s-a întors în țara natală pentru o intervenție chirurgicală. Atacantul argentinian a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate de la genunchiul drept, în meciul Galatasaray – Tottenham, scor 3-2. Presa sportivă turcă consideră încheiat sezonul atacantului argentinian din cauza gravităţii accidentării.
Ajuns în Argentina, Icardi a stat la o reședință deținută de Wanda din Nordelta. Modelul i-ar fi spus să plece din acel loc până pe 25 noiembrie, însă Icardi ar fi refuzat categoric. Acest aspect a provocat o ceartă. Lucrurile s-au agravat rapid până în punctul în care a fost chemată poliția locală.
„I-am închiriat casa mea din toată inimă, așa cum aș face cu oricine, așa cum fac cu fostul meu soț, Maxi Lopez, de fiecare dată când vine în Argentina. Împrumutul a fost până pe 25 noiembrie, după aceea am avut nevoie de locuință, din motive personale.” a declarat Wanda, conform goal.com.
Wanda Nara, afirmații grave
Impresara se întâlnește acum cu cântărețul argentinian Elian Valenzuela, mai cunoscut sub numele său artistic L-Gante. Aceasta a susținut că Icardi ar putea deține arme în interiorul casei. Poliția a făcut o percheziție, însă nu a fost găsit nimic.
În urma acestui eveniment, fostul atacant de la Inter și PSG a primit un ordin de restricție prin care trebuie să stea departe, atât de fosta soție, cât și de locuința sa.
„Totul face parte dintr-o acuzație falsă de amenințări inexistente, pentru care Wanda Nara va trebui să răspundă în fața instanței. Este rușinos, imoral și nedrept să hărțuiești un tată pentru o problemă cu privire la o proprietate, cu câteva zile înainte de o oprație. Să-i facă asta tatălui fiicelor ei, bărbatului care i-a crescut și i-a întreținut pe ceilalți trei copii, spune multe despre persoana care este doamna Nara.”, a declarat Lara Piro, avocata lui Icardi, conform goal.com.