Marius Şumudică are probleme înainte următorului meci. Antrenorul a anunțat ce jucători nu sunt disponibili.
Giuleștenii o întâlnesc pe Petrolul Ploiești în cadrul etapei cu numărul 18 din SuperLiga. Meciul are loc vineri, 29 noiembrie, de la ora 20:45.
Probleme pentru Marius Şumudică
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Petrolul, Marius Șumudică a anunțat că nu îi va avea la dispoziție pe Mattias Kait și Clinton N’Jie. Ambii sunt accidentați.
Tehnicianul a vorbit și despre situația lui Cristi Săpunaru.
”Kait și N’Jie nu vor face parte din lot. Sperăm ca ușor să revină în programul echipei. De Săpunaru este nevoie în cabină, în primul rând. Vom vedea dacă va fi pe teren mâine. Vorbim non stop, deciziile le luăm împreună. Practic, el face parte, între ghilimele, din staff-ul meu. Este un băiat de grup, înțelege situația și vom vedea dacă va face parte din lot mâine”, a spus Șumudică.
„Trebuie să fim mai puternici”
Antrenorul este convins că echipa sa va lua cele trei puncte.
”Începem de la 0-0, jucăm acasă, trebuie să fim mai puternici, iar la final să avem puterea să ne privim în ochi unii pe ceilalți și să știm că am dat totul pentru victorie. Avem nevoie de suporterii noștri, care sunt unici. Atmosfera de pe Giulești nu o întâlnești nicăieri în țară.
Nu este nevoie de altă motivație. Motivația trebuie să fie să facem mai mult decât în anii precedenți. Au terminat pe 5-6 anul trecut. Trebuie să mergem și în Cupă cât mai departe. Poate mergem și într-o cupă europeană, dar nu vreau să fac promisiuni deșarte. Eu am spus că voi califica echipa în play-off, apoi va începe un nou campionat”, a mai spus Șumudică.