De dimineață, David Popovici și-a respectat statutul de favorit: și-a câștigat seria cu un timp de 1:46.87. Nu a părut că se forțează prea tare, chiar dacă era abia al treilea, la un moment dat, finișul său a fost epic.
Puștiul-fenomen al natației mondiale a scos al doilea timp în serii, după maghiarul Kristof Milak (1:46.26), pe care însă Popovici l-a învins în finala la 100 metri liber.
Și în semifinale, Popovici s-a luat iar la întrecere cu cronometrul și a terminat primul, cu un timp excelent, 1.44.91. Mâine va lua startul în finala probei de 200 de metri liber pentru o nouă medalie.
Românul a făcut deja valuri uriașe în bazinele de la Roma, la Campionatele Europene de Seniori, în capitala Italiei.
”Racheta” este cel mai rapid înotător al Planetei, indiferent de stil. Nimeni nu a încheiat 100 de metri cu un timp mai bun ca el: 46,86 secunde a scos Popovici în finala de la 100 de metri liber.