Gică Hagi nervos la final de meci cu Oțelul, după ce Farul a pierdut meciul cu scorul de 0-1. Antrenorul și patronul echipei de la malul Mării Negre nu își explică cum jucătorii săi nu au reușit niciun șut pe poartă.
Farul a pierdut în partida în fața echipei lui Dorinel Munteanu cu scorul de 0-1 după ce Teles a marcat în minutul 90+5.
Gică Hagi şi-a ieşit din minţi!
În urma victoriei, gălățenii au urcat pe locul 9 în clasamentul din Superliga, cu 23 de puncte, la doar 2 puncte distanță de play-off. Cât despre echipa lui Gică Hagi, se află pe locul 11, cu 20 de puncte.
Meciul slab prestat de jucători, l-a scos din sărte pe Gică Hagi, care nu s-a ferit să arunce cuvinte dure la adresa lor.
Tehnicianul este foarte dezamăgit de starea echipei, și le-a cerut elevilor săi să-și revină cu picioarele pe pământ.
„E greu să vorbesc și să găsesc anumite lucruri de care să mă agăț. E inexplicabil! Când ne-am reunit, miercuri, le-am atras atenția să uite de lotul național și să jucăm. Am luat un gol în ultima secundă.
Știam că ei aruncă mingea direct. N-am câștigat niciun duel la cap din toate aruncările. Mai devreme sau mai târziu, fotbalul te pedepsește. Ne doare și toți suferim după această înfrângere, dar am mai spus că va fi un an foarte greu. Avem mult de lucru și va fi greu.
Asta le-am zis în vestiar, că nu am dat niciun șut pe poartă. N-am cuvinte! Zicem că vrem să jucăm fotbal sau jucam fotbal înainte, dar acum… Asta le-am spus-o prima dată în vestiar când am deschis gura: nu pot să îmi explic că n-am avut niciun șut pe cadrul porții acasă.
„Nu-mi venea să cred ce am văzut în prima repriză”
„De aceea erau și suporterii necăjiți. Din experiența mea, cred că ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ. Nu mai suntem acea echipă care excela. Acum o să ne chinuim, iar fiecare jucător trebuie să strângă lucrurile și să ne luptăm. Nu trebuie să mai credem că ne ducem sus, dar nici să abandonăm.
În fotbal trebuie să câștigi dueluri, iar ofensiv să construiești, să combini, să circule mingea. Noi zicem că avem posesie, dar unde era? Nu-mi venea să cred ce am văzut în prima repriză, mai ales că am lucrat acest aspect săptămâna asta. Au alergat, nu pot să zic, dar trebuie să câștigi duelul”, a declarat Gică Hagi, la conferinţa de presă.