Gigi Becali susține că nu este supărat după ce campioana României a fost învinsă de FC Botoșani, scor 1-0, în restanța din etapa 4 a SuperLigii.
Așa cum face de fiecare dată, patronul celor de la FCSB nu a ratat ocazia și a spus ce jucători nu i-au plăcut. Târnovanu a fost unul dintre cei luați la țintă.
Gigi Becali: „De ce să fiu supărat?”
Gigi Becali a avut o primă reacție după ce FCSB a pierdut în deplasare cu FC Botoșani. Singurul gol al meciului a fost marcat de Mitrov, în minutul 90.
Șeful campioanei spune că nu s-a enervat deloc la meci.
”Ce să fie (n.r. la Botoșani). A fost un meci de fotbal. De ce să fiu supărat? Nu mai contează acum”, a spus, în primă fază Becali, în exclusivitate pentru digisport.ro.
A găsit însă vinovații pentru rezultat. I-a luat la țintă pe Ștefan Târnovanu și William Baeten, care a fost schimbat cu Marius Ștefănescu.
”Nu trebuia să pierdem un astfel de meci. Târnovanu, acolo, la faza golului, trebuia să apere. Degeaba discuta după aceea că nu știu ce a fost. Baeten a intrat, dar nu mi-a plăcut, a și fost schimbat la pauză. Asta este, campionatul se joacă”, a mai spus Becali, pentru sursa citată mai sus.
FCSB este pe locul 6, cu 24 de puncte. În următorul meci, o va întâlni pe Unirea Slobozia, duminică, de la ora 18.15.