PSG este obligată să se mute pe un alt stadion. Vestea a fost dată de președintele clubului, Nasser Al-Khelaifi. Acesta spune că autoritățile nu i-au dat de ales.
În februarie anul trecut, șeful echipei anunțase că plecarea de pe Parc des Princes, pe care primăria a refuzat să-l vândă, este inevitabilă pentru club.
PSG rămâne fără stadion
Nasser Al-Khelaifi a anunțat că PSG va părăsi stadionul Parc des Princes, astfel că trebuie demarată cât mai rapid construcţia unei noi arene.
„Îmi place foarte mult ‘Parc des Princes’, toată lumea iubeşte stadionul. Dacă îmi ascult inima, nu plecăm. Dar toată lumea are stadioane cu 80.000, 90.000 de locuri… Avem nevoie de ele, altfel suntem morţi. Suntem în Franţa, dar şi în Europa. Oraşul nu ne lasă de ales”, a declarat, la Radio RMC, preşedintele Al-Khelaifi, cu ocazia inaugurării oficiale a bazei de la Poissy (Yvelines).
Arena Parc de Princes, unde PSG, are o capacitate de 48.000 de locuri. Clubul parizian ar avea patru soluţii pentru construirea unei incinte cu aproximativ 60.000 de locuri. Printre acestea se numără amplasamentul hipodromului Saint-Cloud şi Montigny-le-Bretonneux (Yvelines). Potrivit unei surse, reprezentanții oraşul d’Aulnay sous-Bois au fost mereu interesați să găzduiască viitorul stadion. Clubul ar trebui să decidă locul în prima jumătate a anului 2025.
„Eu nu fac politică. Noi avem nevoie de un stadion gata în 3-4 ani, nu avem timp de pierdut, altfel suntem în spatele altor cluburi din Europa. Trebuie să construim cât mai repede”, a adăugat preşedintele lui PSG.
„PSG trebuie să rămână la Paris”
„PSG trebuie să rămână la Paris”, a scris ministrul Culturii, Rachida Dati, joi seară, pe reţelele de socializare.
Paris Saint-Germain Campus, situat la 25 de minute de stadionul Parc des Princes, se întinde pe 59 de hectare şi include 150.000 de metri pătraţi de spaţiu exterior, precum şi instalaţii acoperite de toate tipurile, potrivit agerpres.ro.
Instalaţiile sale includ trei terenuri exclusive de antrenament pentru prima echipă masculină, un altul pentru echipa feminină, şase terenuri pentru formare, un stadion cu o capacitate de 500 de spectatori, bazine terapeutice şi o zonă de balneoterapie.
Complexul, ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de milioane de euro, mai dispune între altele de un amfiteatru cu 230 de locuri, un restaurant, săli de studiu şi de agrement, precum şi de 131 de camere pentru tineri jucători în regim intern şi 43 pentru echipa profesionistă.