Răzvan Marin a făcut senzație în Liga Națiunilor și chiar a reușit să-l devanseze pe Cristiano Ronaldo în topul celor mai buni marcatori.
Cele 6 etape din Liga Națiunilor s-au încheiat pe 19 noiembrie. În faza grupelor competiției s-au remarcat mai mulți fotbaliști prin numărul de goluri sau prin execuțiile spectaculoase.
Răzvan Marin l-a depășit pe Cristiano Ronaldo
Răzvan Marin (28 de ani) a intrat în topul celor mai buni marcatori din Liga Națiunilor, după ce a marcat 6 goluri. Mijlocașul lui Cagliari l-a devansat pe Cristiano Ronaldo, portughezul având 5 reușite pentru naționala țării sale.
Românul este pe locul trei, fiind depășit de Viktor Gyokeres (Suedia) cu 9 goluri și
Erling Haaland (Norvegia) cu 7 reușite.
Marin a marcat în total 11 goluri în 65 de meciuri jucate pentru naționala României.
TOP 10 cei mai buni marcatori din Liga Națiunilor
1. Viktor Gyokeres (Suedia) – 9 goluri
2. Erling Haaland (Norvegia) – 7 goluri
3. Răzvan Marin (România) – 6 goluri
4. Cristiano Ronaldo (Portugalia) – 5 goluri
5. Benjamin Sesko (Slovenia) – 5 goluri
6. Aleksander Isak (Suedia) – 5 goluri
7. Kerem Akturkoglu (Turcia) – 4 goluri
8. Isaac Price (Irlanda de Nord) – 4 goluri
9. David Strelec (Slovacia) – 4 goluri
10. Harry Wilson (Țara Galilor) – 4 goluri
Ce a declarat internaționalul român după meciul cu Cipru
România a câștigat ultimul meci din gupă cu Cipru, scor 4-1. Două dintre golurile tricolorilor au fost marcate de jucătorul lui Cagliari.
„Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci. Rolul meu nu este acela de a da goluri, ci acela de a-mi ajuta colegii. Dar mă bucur că am reuşit să dau şase goluri în şase meciuri.
Nu se pune problema de vârf, dacă aş juca în faţă, nu m-aş descurca. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe teren, vom vedea ce va fi, ne dorim să ducem România la Mondial, acolo merităm să fim. Acum avem un grup unit, am ajuns la maturitate, reuşim să ne liniştim unii pe alţii. Majoritatea suntem în cea mai bună formă a carierei noastre”, a declarat Marin la Prima TV, după meciul cu Cipru.