Mircea Lucescu a decis să se opereze după ce campania din Liga Națiunilor s-a încheiat. În plus, tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial este online, așa că selecționerul are timp să se îngrijească de sănătatea sa.
În urmă cu doi ani, antrenorul a suferit o intervenție chirurgicală asemănătoare, dar la șoldul stâng.
Mircea Lucescu se operează, de urgenţă
Robert Niță a dezvăluit că Mircea Lucescu a decis să se opereze la șoldul drept din cauza coxartrozei. Fostul fotbalist a avut o discuție cu selecționerul și spune că acesta are dureri groaznice. Operația va avea loc cel mai probabil în luna decembie.
„Eu așa știu, din ultima discuție cu dânsul, că este în căutarea unei ‘ferestre’ în decembrie. Să nu strice sărbătorile familiei și să nu mai aibă dânsul durerile, care de multe ori sunt insuportabile.
Mai ales că a venit vremea asta rece și îl chinuie durerile. E cu calmantele în buzunar și vrea să găsească o soluție să se opereze în luna decembrie. Din ce am vorbit eu cu dânsul”, a declarat Robert Niță, pentru Fanatik.
România a terminat grupa din Liga Națiunilor pe primul loc cu Mircea Lucescu pe bancă. Tricolorii au deocamdată 15 puncte în grupă, la care se pot adăuga încă trei după decizia pe care o va lua UEFA în privința meciului cu Kosovo.
Andrei Vochin spune că intervenția ar putea să aibă loc chiar mai devreme.
„E posibil să fie și mai devreme. Îl ajută puțin FIFA, tragerea la sorți e online, nu e cu prezență fizică, ca selecționerii să fie neapărat acolo. Cred că ia în calcul și asta pentru ca refacerea să fie mai rapidă. Să se opereze puțin mai devreme, astfel încât să facă sărbătorile așa cum merită. Iar din 15 ianuarie, când începe treabă, să fie din nou activ, așa cum îl știm. Probabil că după ce se va termina campania asta va lua o decizie”, a spus oficialul FRF pentru sursa citată mai sus.