David Popovici are lumea la picioare! Cuvinte uriaşe pentru campionul nostru după cursa uriaşă şi performanţa fabuloasă pe care a reuşit să o facă astăzi, la Europenele de la Roma.
David Popovici e cel mai rapid înotător al planetei. A obţinut medalia de aur la 100 de metri liber la Campionatele Europene de la Roma.
David Popovici are lumea la picioare!
Mai mult, David Popovici a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde. Este un record bătut după 13 ani. Performanţa Rachetei Popovici a făcut înconjurul Planetei.„David Popovici nu e om, e de pe altă planetă! A bătut recordul mondial la 100 de metri după 13 ani”, spun italienii de la Oa Sport, completaţi de cei de la Gazzetta dello Sport.
„Cine e David Popovici, noul rege al probei de 100 de metri”, spun italienii. Şi francezii de la L’Équipe au fost impresionați de performanță și i-au dedicat un material amplu cu titlul: „David Popovici a bătut recordul lui Cesar Cielo”.
Marca din Spania nu a ratat performanţa stelară a lui Popovici. Ibericii spun că performanța lui David este cu atât mai specială, cu cât a fost reușită fără echipamentele speciale din 2009: „Românul Popovici a bătut recordul mondial la 100 de metri și fără costumele magice”.