David Popovici rescrie istoria. Românul a reuşit un nou record mondial, dar a câştigat şi medalia de aur la Europenele de la Roma, la proba de 100 de metri liber. Popovici e noul rege al înotului.
David Popovici a luat aurul la 100 liber şi a bătut şi recordul mondial al lui Cesar Cielo. Popovici a înotat la 100 liber în 46,86, cu două sutimi sub timpul lui Cesar Cielo.
David Popovici rescrie istoria
David Popovici nu a înşelat aşteptările specialiştilor. A reuşit să-şi adjudece aurul la Europenele de la Roma. După performanţele de la Campionatele Mondiale de la Budapesta, Popovici a pus mâna şi pe cea europeană. În plus, a stabilit şi un nou record mondial.
46,86 a fost timpul lui Popovici, cu două sutimi sub deja fostul record mondial al lui Cielo. La Campionatele Europene, David Popovici va înota aproape în fiecare zi, el urmând ca după această finala de la 100 metri liberi să participe și la 200, și la 400, dar și cu ștafeta de 4×100.
Romînul a înotat pe culoarul cu numărul 4, cel al favoritului, în finala probei de 100 de metri liber de la Europenele organizate la Foro Italico, din Roma. Toată lumea se aştepta să câştige, dar românul întors al doilea. A avut însă parte de o parte secundă senzaţională. A încheiat cursa în 46,86 secunde și a bătut recordul mondial deținut de brazilianul César Augusto Cielo Filho, încă din 2009.
În acest moment, David Popovici este cel mai rapid înotător al tuturor timpurilor, indiferent de stil. Nimeni nu a încheiat 100 de metri cu un timp mai bun.