Dan Șucu pregătește o mare lovitură! Suma uriașă pe care o poate încasa pe un jucător. I-a stabilit deja prețul

Dan Șucu este pe cale să dea lovitura pe piața de transferuri. Jucătorul lui Marius Șumudică pe care patronul cere 6 milioane de euro, poate pleca în perioada de mercato din această iarnă.

3 goluri și 2 assisturi are Claudiu Petrila în acest sezon la Rapid.

Dan Șucu pregătește o mare lovitură!

În această toamnă, Dan Șucu a primit o ofertă de la Maccabi Haifa pentru transferul lui Claudiu Petrila. Arabii oferit un milion de euro în schimbul jucătorului, însă patronul giuleștenilor a refuzat fără să stea pe gânduri.

Potrivit lui Victor Angelescu, clubul nu ar spune nu unui transfer al fotbalistului, dar suma trebuie să fie pe măsură, 5-6 milioane de euro.

„Petrila a fost tot timpul unul dintre cei mai importanți jucători ai noștri. Mă bucur că n-a mai avut accidentări și că a putut să-și arate valoarea. În sezonul trecut a avut o perioadă bună și s-a accidentat. A ajuns unul dintre căpitanii echipei, sper s-o țină tot așa.

A existat interes, dar nici nu am intrat în negocieri, știți foarte bine că i-am vândut pe Rrahmani și Krasniqi, nu puteam să-l vindem și pe Petrila. Nu l-am da pe Petrila decât pentru o sumă foarte, foarte mare, de 5-6 milioane. Dar, în rest, în niciun caz, nu se pune problema”, a declarat, pentru Digi Sport, oficialul de la Rapid.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed