Dorinel Munteanu nu s-a liniștit! Continuă scandalul de după ultima partidă din Superliga. Antrenorul gălăţenilor a făcut praf arbitrajul după meciul pierdut de Oțelul în fața celor de la CFR Cluj, scor 0-1.
Antrenorul a tunat și a fulgerat imediat după meci, dar nici a doua zi nu a revenit la sentimente mai bune. Oțelul trece printr-o pasă proastă. De la finalul lunii august nu a mai câștigat niciun meci.
Dorinel Munteanu nu s-a liniștit!
După ce a pierdut restanța cu CFR Cluj, Dorinel Munteanu dă vina pe arbitraj. Scandalul a început imediat după meci, dar a continuat și a doua zi. Oțelul a ajuns pe locul 9 în Superliga.
Meciul a fost arbitrată de Rareș Vidican ajutat de la cele două linii de asistenții Mircea Orbuleț și Marius Badea. Al 4-lea oficial a fost Valentin Naidin. În camera VAR s-au aflat Horia Mladinovici și Marius Omuț.
„În calitatea mea de antrenor trebuie să scot echipa din această perioadă, care a fost creată poate și de noi. Dar și de alți factori colaterali performanței și nu vreau să evit să spun despre arbitrajele, care de multe etape a fost contra echipei mele.
Eu nu comentez doar o fază. Am atâta experiență încât pot să comentez tot jocul. Eu trăiesc jocul și sunt în focul jocului. Arbitrajele au fost în defavoarea echipei mele și ne-au dezavantajat foarte mult. Repet, nu este cauza principală arbitrajul, dar aseară a fost elocvent ce s-a întâmplat pe teren.
Aveți foști jucători care știu foarte bine cum un arbitru șmecher poate duce jocul în favoarea unei echipe. Acum arbitrii au foarte mare ajutor de la arbitrul de rezervă, de la VAR șamd. Nu a fost cazul ieri. Vorbesc de ultimele 6-7 partide în care am avut rezultate negative, iar echipa mea a fost dezavantajată total.
Nu trebuia ajutat CFR să mi-o bage în poartă. CFR a marcat un gol perfect valabil. Nu am comentat nimic. Dar maniera de arbitraj a fost una peste limita suportabilă. CFR este o echipă care se respectă din toate punctele de vedere. Nu doar al bugetului, al valorii, ci și a conducătorilor, care au o influență foarte mare în lucrurile pe care le discutăm noi acum”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru Fanatik.
Gălățenii s-au resemnat
„ Eu consider că nu mai avem șanse la play-off. Trebuie să ne menținem în SuperLiga și va fi foarte greu. Am deranjat puțin. Cu o echipă foarte mică, cu un buget foarte mic, am deranjat mult. Fără falsă modestie, îmi asum aceste rezultate negative. Rezultatele pozitive le aparțin jucătorilor și celorlalți care fac parte din familia Oțelul. Antrenorul răspunde de rezultatele negative. Eu răspund. Dar nu pot să tac la infinit când văd că echipa mea, în secolul 21, e arbitrată cum e arbitrată și nu sunt un fraier venit de ieri de azi în fotbal. Știu cum se duce un joc spre o echipă.
Am făcut și sesizare la FRF. Nu mi s-a dat niciun răspuns. Am făcut o sesizare din cauza arbitrajului. Penalty-ul nostru cu Dinamo, faultul nostru la meciul cu Dinamo asupra lui Pop, penalty-ul de la U Cluj. Sunt lucruri care se văd din avion. Dar n avem nicio putere.”, a adăugat antrenorul.