Final de drum pentru Ianis Hagi! Tricolorul nu mai suporta situația. Ce urmează sa se intample

Final de drum pentru Ianis Hagi! Tricolorul nu mai suportă situaţia în care se află. În cadrul etapei #12 din campionatul Scoției, Rangers a învins-o pe Hearts, scor final 1-0! Ianis Hagi a fost lăsat pe banca de rezerve pentru cel de-al doilea meci consecutiv.

Ultima oară când Ianis Hagi a evoluat pentru Rangers a fost în cadrul partidei contra celor de la Aberdeen, în etapa a 10-a a competiției scoțiene. Gruparea românului pierdea, pe atunci, cu 1-2 în fața rivalei.

Final de drum pentru Ianis Hagi!

Mijlocașul nu a putut evolua pentru Rangers nici în faza ligii Europa League, acesta nefiind trecut pe lista UEFA.

Jurnaliștii scoțieni scriu despre infernul în care este „blocat” internaționalul român.

„Ianis este, cu siguranță, frustrat de faptul că Philippe Clement nu i-a oferit timp de joc în echipa mare a celor de la Rangers.

Mai rău este că a jucat doar 50 de minute. Faptul că nu a fost inclus în echipă duminică ar putea fi ultima picătură pentru el. La 26 de ani, mai are mulți ani buni de carieră înainte. Nu ar vrea să-i irosească stând pe bancă.

O variantă foarte realistă este aceea ca el să își forțeze plecarea în perioada de transferuri din ianuarie. Ar fi greu de învinuit pentru această decizie!”, scriu jurnaliștii de la Ibrox News.

Angajamentul dintre Ianis Hagi și Rangers este valabil până în vara anului 2026.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed