Victor Becali nu se aștepta la un parcurs atât de bun al FCSB-ului în Europa League, însă știe foarte bine cum echipa vărului său se poate califica în primăvara europeană. Midtjylland nu a avut nici o șansă.
FCSB-ul a câștigat pe Arena Națională meciul cu Midtjylland, cu scorul de 2-0. Cele două goluri ale partidei au fost înscrise de Florin Tănase și Daniel Bîrligea.
Victor Becali face anunţul momentului! FCSB poate ajunge în primăvara europeană
Victor Becali s-a declarat impresionat de meciul făcut de FCSB și recunoaște că nu le dădea atâtea șanse că se pot impune în Europa League.
”Meci bun, au câștigat trei puncte, au câștigat fără probleme, nu le-au pus nicio problemă danezii. Importantă este echipa, poate juca un jucător foarte bine, iar echipa să nu câștige. E o victorie care îi aduce mai aproape de primăvara europeană. Din punctul meu de vedere, sunt în grafic.
O victorie bună, importantă. Nu cred că Midtjylland a fost o echipă care a pus mari probleme. Toată lumea este surprinsă, nimeni nu credea că vor face 9 puncte după patru meciuri. Nu au avut nicio șansă danezii. La golul doi au greșit, dar oricum nu cred că le-ar fi pus probleme”, a spus Victor Becali după meci.
FCSB-ul mai are de disputat încă 4 meciuri în grupă:
28 noiembrie: FCSB – Olympiacos FC (22:00)
12 decembrie: TSG Hoffenheim – FCSB (19:45)
23 ianuarie: Qarabag FK – FCSB (19:45)
30 ianuarie: FCSB – Manchester United (22:00)