Adrian Mutu este liber de contract după ce în primăvara acestui an a decis să plece de la CFR Cluj. „Briliantul” spune că este pregătit să revină în Superliga. Chiar dacă a mai avut discuții cu diferite cluburi, a avut mereu aceeași condiție.
De curând, s-a spus și că ar putea ajunge la Hermannstadt, iar acum Mutu a făcut lumină în acest caz.
Adrian Mutu ar putea să revină în Superliga
Adrian Mutu își dorește să revină pe banca tehnică, dar doar din această iarnă. Nu și-a dorit să preia nicio echipă după startul campionatului.
„Briliantul” a dezvăluit unde ar putea antrena din această iarnă și a spus adevărul și despre zvonul potrivit căruia ar putea să-i ia locul lui Marius Măldărășanu la Hermannstadt.
„Nu am vorbit cu cei de la Hermannstadt. Probabil a apărut că ei sunt în discuții cu Daniel Nicolae, cu care eu am lucrat foarte bine… probabil de aceea. Nu neg faptul că, dacă acum 2, 3 luni am spus nu… probabil dacă Nicolae s-ar duce acolo ceva, ceva se întâmplă în bine. Atunci aș putea să mă gândesc pentru că, dacă lucrurile se schimbă în bine, de ce nu? Aici este o chestie de stabilitate. Este un risc, dar aceasta este cariera noastră a antrenorilor.
Este o echipă care a stat la mijlocul clasamentului, a bătut la ușile play-off-ului. Și la CFR Cluj era riscul pentru că acolo tot timpul trebuie luat campionatul… Dacă te uiți pe partea pozitivă, în cariera de antrenor trebuie să își asumi și astfel de riscuri. Nu joacă rău, am văzut și meciul cu Rapid. Cred că lucrurile ar fi stat diferit dacă nu rămâneau în 10. Din iarnă aș prelua, vorbesc în general, orice echipă”, a spus Adrian Mutu, conform Fanatik.
Adrian Mutu le-a antrenat pe Voluntari, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftci Baku și CFR Cluj.