Muică, sunteți neam de piatră! Rădoi a readus spectacolul, e Baiaram în Bănie

Nici nu visa Mirel Rădoi să prindă un așa debut european la Universitatea. Nici nu visa, dar s-a întâmplat. Și am auzit de mult ori expresia că fotbalul te pedepsește, în special atunci când mergi la risc, când te arunci, când joci, practic, și îți dorești mai mult spectacolul.

Dar fotbalul, ca și divinitatea, te pedepsește o dată, iar altădată, te răsplătește. Poate Rădoi n-a avut material didactic să-și implementeze filosofia, dar la Craiova iată, a găsit.
Că se așteptau oltenii la victorie, ca CSU să întoarcă rezultatul cu Zorya, se așteptau. Sperau și își doreau. Însă un Universitatea Craiova, la un scor de neprezentare, 3-0, nici în cele mai frumoase vise nu visau.

Dar s-a întâmplat. S-au scuturat flăcăii vestiarului precum calul lui Făt-Frumos și au lansat morișca de pase. Că le-o fi dat Mirel jăratic, ca în basm, că au vrut să îi arate ei lui Laszlo Balint, cel care n-a prea fost amic cu ei, nici nu are importanță.

Fundașul Raul Silva a dat tonul, cu 1-0, din primele 5 minute de la primul fluier, Baiaram a continuat… baiaramul, cu un voleu, iar bancu cu Bancu îl știți? A închis tabela la 3-0.

Universitatea lui Mirel Rădoi a hipnotizat-o pe Zorya Luhansk și a eliminat-o. Și-și face temele pentru play-off-ul Conference League, acolo o va înfrunta pe Hapoel Beer Sheva, vicecampioana din Israel.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed