Gigi Becali a fost avertizat în direct! Trebuie să schimbe echipa de start a celor de la FCSB pentru meciul cu Midtjylland: ‘Nu știu de ce n-ar juca’

Gigi Becali a anunțat deja echipa de start pentru meciul cu Midtjylland. Helmut Duckadam a ținut însă să-l avertizeze și i-a transmis că ar trebui să facă unele schimbări.

FCSB și liderul la zi din Danemarca joacă joi, 7 noiembrie, de la 19:45, pe Arena Națională, în runda a patra din faza principală.

Gigi Becali a fost avertizat în direct

Helmut Duckadam crede că FCSB ar trebui să câștige fără probleme meciul cu Midtjylland. Critică însă formula de start aleasă de Gigi Becali și îl sfătuiește să se răzgândească.

Becali a anunțat că Joyskim Dawa nu va juca, după ce fotbalistul l-a dezamăgit în campionat.

„Eu aștept trei puncte, pentru că FCSB are o mare șansă de a se califica, are încă trei jocuri acasă și dacă reușește să facă șase puncte, cred ca sunt calificați.

Nu știu de ce n-ar juca Dawa în cupele europene, pentru că va fi suspendat la următorul meci în campionat. Și atunci îl bagi pe Popescu și riști o eventuală accidentare și n-ai cu cine să mai joci în campionat”, a declarat Helmut Duckadam pentru PRO TV.

Echipa de start: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut – Ștefănescu, Băluță, Tănase, Miculescu – Bîrligea

Midtjylland e lider în Danemarca. Are însă trei înfrângeri în ultima lună. În ultimul meci a fost umilită de Brondby, scor 5-1.

FCSB va juca pentru a treia oară cu o echipă din Danemarca. Sezonul trecut a întâlnit-o pe Nordsjaelland, iar în 2022 pe Silkeborg.

Meciul se va disputa pe Arena Națională din București și va fi arbitrat de la centru de croatul Duje Strukan.  Asistenții sunt Bojan Zobernica și Alen Jaksic, arbitri VAR Mario Zebec și Dario Bl și al patrulea oficial Patrik Kolaric.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed