Mihai Stoica s-a enervat cumplit! Atac devastator la adresa arbitrajului. Ce l-a scos din minţi după meciul cu CSU Craiova

Mihai Stoica este foarte nemulțumit de deciziile de arbitraj luate de Ovidiu Haţegan, în meciul din Bănie, contra celor de la CSU Craiova. Oficialul celor de la FCSB consideră că echipa trebuia să primească penalty.

Roș-albaștrii au remizat CSU Craiova, 1-1. Partida din etapa cu numărul 15 a fost plină de evenimente. S-au acordat 3 cartonașe roșii, iar FCSB-ul a rămas cu 7 jucători pe câmp după accidentarea lui Pantea.

Mihai Stoica s-a enervat cumplit!

A existat, printre altele, o fază controversată de arbitraj, care l-a enervat foarte tare pe Mihai Stoica.

În primă instanță, Florin Andrei, arbitrul central, a acordat lovitură de pedeapsă celor de la FCSB, după ce Denil Maldonado a jucat mingea cu mâna în careul propriu. Însă, Ovidiu Hațegan a intervenit din camera VAR și a întors decizia luată, pe motiv de offside la Luis Phelipe.

„Există unele meciuri pe care te chinui să nu le câștigi, cum ne-am chinuit noi, grav de tot. Și schimbări, și erori. Ne-a dat o mână de ajutor și Hațegan.

Ideea este că acest Hațegan are impresia că noi nu înțelegem nimic, doar că și noi studiem regulamentele, așteptăm și noi cu înfrigurare circularele FIFA. Suntem foarte atenți și știm foarte bine că un arbitru VAR poate să intervină când există o eroare flagrantă a arbitrului.

Dacă Florin Andrei ar fi dat penalty, n-avea voie să intervină Hațegan. Dacă n-a dat penalty, n-avea voie să intervină. În nicio situație! Pentru că e o fază neclară, iar Baba nu îi provoacă căderea. Dacă Florin Andrei dicta penalty, nu aveam de comentat prea mult, dar tu încalci protocolul”, a declarat, conform primasport.ro, Mihai Stoica.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed