Dan Petrescu, dat afară?! Anunţ clar al patronului Neluţu Varga. După ultimele rezultate, antrenorul echipei din Gruia a fost extrem de contestat. Chiar suporterii fostei campioane i-au cerut demisia.
Neluţu Varga intervine şi spune că i-a decis viitorul lui Dan Petrescu. Recunoaşte că au existat foarte multe nemulţumiri, dar a spus clar. Nu se va despărţi de antrenor.
Dan Petrescu, dat afară?!
Neluţu Varga a vorbit despre situaţia lui Dan Petrescu. Patronul clujenilor a reacționat, după discursul dur avut de tehnicianul echipei sale, de la finalul meciului cu Gloria Buzău. Echipa din Gruia s-a impus în faţa nou promovatei după un gol înscris târziu.
„A fost o perioadă cu multe nemulțumiri, au fost accidentări, a fost un cumul de factori care nu m-a mulțumit, dar acum se pare că se redresează și că se rezolvă problemele, nu au ce să se plângă, au totul la zi, nu se pune problema de bani. (n.r.-Continuați cu Dan Petrescu?) Sigur, sigur, da!”, a declarat Neluțu Varga, conform iamsport.ro.
Dan Petrescu a „spart gheața” și a obținut prima victorie pe banca celor de la CFR Cluj, după o lună de secetă. Clujenii ocupă locul trei, cu 23 de puncte, după 14 meciuri jucate în Superliga.
Antrenorul a reacționat după succesul cu Gloria Buzău și s-a plâns de faptul că nu este respectat la club. „Asta e realitatea, eu sunt ăla prost. Şi lumea vorbeşte mult, respectul nu există în România, şi nici la CFR Cluj. Nu sunt respectat”, spunea Dan Petrescu.