Gigi Becali a dezvăluit ce strategie va avea FCSB în meciul cu Midtjylland. Șeful campioanei a decis ce schimbări vrea să facă în primul 11. Doi fotbaliști nu prind echipa.
De data aceasta, Becali vrea ca în teren să fie cei mai buni fotbaliști, spre deosebire de partida cu Rangers. FCSB – Midtjylland, din Europa League, se joacă, 7 noiembrie, de la 19:45.
Gigi Becali a scos doi jucători din echipă pentru meciul cu Midtjylland
Patronul campioanei a anunțat după meciul cu CSU Craiova cum va arăta echipa în meciul din această săptămână din Europa League. Vrea cel mai bun 11 posibil. Așa că a decis ca doi jucători să fie scoși din lot. Octavian Popescu şi Joyskim Dawa nu vor juca joi seara.
Cum va arăta FCSB cu Midtjylland: Târnovanu – Crețu, Mihai Popescu, Ngezana, Radunovic – Șut, Tănase, Băluță – Ștefănescu, Bîrligea, Miculescu
„Vom juca tot așa, echipa care a fost cu Craiova. Numai cu Popescu în locul lui Dawa și în locul lui Tavi Popescu va fi Ștefănescu. Tavi Popescu e accidentat. Are o contuzie pe mușchi. O să joace David Miculescu în stânga, dreapta Ștefănescu, Bîrligea atacant. La mijloc vor fi Șut, Tănase, Băluță”, a spus Gigi Becali la fanatik.ro.
Danezii au fost umiliți în ultima etapă din campionat. Au pierdut, 1-5, cu Brondby. Midtjylland ocupă însă în continuare prima poziție în clasament, cu 27 de puncte, unul mai mult ca Aarhus Gymnastikforening.