Scandal uriaş în Formula 1! Lando Norris, atac fără precedent la Max Verstappen. S-a aflat ce i-a transmis pilotului de la Red Bull Racing chiar înaintea cursei din Brazilia. Cei doi se bat la titlul suprem.
Max Verstappen are un adversar tare în lupta pentru titlul mondial. Lando Norris, de la McLaren Mercedes, vine tare din urmă.
Scandal uriaş în Formula 1!
Lando Norris îl critică pe Max Verstappen pentru incidentele de la Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului. Pilotul McLaren Mercedes nu uită ce s-a întâmplat în cursa trecută. L-a pus la zid, din nou, pe marele său rival.
Triplul campion mondial a primit două penalizări de câte 10 secunde după duelurile cu Lando Norris în care a fost implicat duminica trecută. A terminat astfel pe locul 6, în timp ce britanicul a prins locul 3.
Norris recunoaşte că nu a vorbit cu triplul campion mondial despre ceea ce s-a întâmplat.„Nu am vorbit și nu cred că este nevoie. Nu am nimic de spus. Încă am foarte mult respect pentru Max și tot ceea ce face – nu respect pentru ceea ce a făcut weekendul trecut, ci respect pentru el ca persoană și, de asemenea, pentru ceea ce a realizat.
Dar nu eu trebuie să vorbesc cu el. Nu sunt profesorul lui, nu sunt mentorul lui sau ceva de genul acesta. Max știe ce are de făcut. Știe că a greșit, în adâncul lui știe. Și el trebuie să se schimbe pentru el, nu pentru mine.
Max este probabil unul dintre cei mai capabili șoferi de pe grilă, dacă nu cel mai. Știe ce poate și ce nu poate și unde sunt limitele. Deci, știe schimbările pe care trebuie să le facă”, a declarat Norris.
Mai mult, britanicul nici nu se gândeşte la o altă tactică în lupta cu rivalul. „Cred că ceva ce am făcut bine în toată cariera mea a fost să nu mă încurcăm și să păstrez mașina dintr-o singură bucată. Toate acele lucruri mărunte se adună într-un campionat și pe parcursul unui sezon, mai ales într-un sezon de limitare a costurilor, de asemenea.
Întotdeauna am avut mentalitatea să vreau să concuresc corect și curat. Cred că probabil că am spus-o weekendul trecut, am fost poate prea amabil, fie că atacam sau mă apăram. Dar cred că întotdeauna am luat decizii bune din partea aceea”, a mai spus britanicul.