Darius Olaru ar putea să prindă transferul carierei. Mijlocașul ofensiv de la FCSB se pare că ar fi intrat în atenția celor de la Rangers.
Căpitanul campioanei are un sezon bun. A marcat 10 goluri în cele 19 meciuri jucate în toate competițiile. Le-a atras însă atenția scoțienilor în meciurile din Europa League.
Darius Olaru, coleg cu Ianis Hagi?
Darius Olaru ar putea să fie coleg cu Ianis Hagi. Jurnaliștii de la Daily Mail susțin că cei de la Rangers îl monitorizează.
„Philippe Clement și Rangers sunt mari admiratori ai mijlocașului marcator. Cu un contract valabil până în 2028, Rangers va fi nevoită probabil să scoată bani din buzunare pentru a obține transferul.
Dacă vor reuși să îl transfere pe Olaru, cei de la Rangers vor încerca probabil să structureze dorințele jucătorului mai bine decât au făcut-o cu Ianis Hagi, fotbalistul care s-a întors de curând în lotul echipei, după ce termenii contractului său i-au interzis lui Clement să îl folosească”, au scris cei de la Daily Mail.
Căpitanul campioanei a avut o evoluție bună în campionat da și în cupele europene. A fost decisiv la calificarea celor de la FCSB în grupa unică de Europa League, după ce a marcat golul victoriei cu LASK, scor 1-0, în manșa a doua din play-off.
A reușit și o „dublă” cu RFS, scor 4-1, în primul meci din grupă. Cu PAOK (1-0), a dat assist. Nu a putut să joace cu Rangers fiind suspendat după ce a primit un cartonaș roșu.
Rămâne de văzut dacă zvonurile se vor concretiza. Gigi Becali a cerut în această vară 8 milioane de euro, unei echipe din Rusia. Apoi a spus că s-ar mulțumi și cu 5 milioane de euro.
Darius Olaru are o cotă de piață de 7 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.