Dan Petrescu a analizat meciul dintre CFR Cluj și FC Argeș, încheiat la egalitate, scor 2-2. Antrenorul a fost dezamăgit, dar este încă optimist. Spune că echipa sa este „în cărți” atât în Superliga, cât și în Cupa României.
Antrenorul s-a enervat cumplit la finalul meciului. A intra pe teren după fluierul final și l-a certat pe Matija Boben pentru faultul comis care a dus la penalty-ul.
Dan Petrescu, criză de nervi la finalul meciului
„Da, sunt puţin supărat. Nu am început bine meciul, am luat un gol, am revenit şi am avut şi o bară. Ca de obicei, 2 şuturi şi două goluri. Nici norocul nu e cu noi. În afară de penalty şi golul care l-au marcat, nu ţin minte nicio ocazie. E o perioadă mai grea, parcă mingea nu vrea să intre. Încă suntem în cărţi şi în Cupă şi în campionatul.
Normal că mă îngrijorează. Golul 2 e o greşeală mare, foarte mare, Boben nu avea voie să facă acel fault.
E alt lot, cei mai buni 4-5 jucători au plecat. Nu e uşor să îi înlocuieşti. Sunt mulţi jucători noi şi au plecat cei mai buni. În campionat FCSB este în urma noastră, ne-au luat şi atacantul şi au cheltuit bani. Noi nu înţelegem realitatea, asta mă enervează. Realitatea că au plecat jucători. Acum că marcăm goluri multe, nu zice nimeni mic.
Greşeala individuală nu am cum să o antrenez. La Louis Munteanu e foarte clar, băiatul era accidentat. Şchiopăta şi abia a făcut primul antrenament. Toată lumea era supărată, dar a trecut”, a declarat Dan Petrescu după meci.