Ţeapa uriaşă încasată de Dan Șucu! A pierdut un milion de euro. Jucătorul va fi dat afară de la Rapid

Nu toate transferurile făcute de Dan Șucu la Rapid au fost un câștig. Din cauza unei achiziții, omul de afaceri a pierdut un milion de euro. Unul dintre foștii oficiali ai clubului vișiniu, sare în apărarea jucătorului.

Timotej Jambor este unul dintre cele mai scumpe transferuri din Superliga. Atacantul slovac adus de Dan Șucu la Rapid, nu a avut evoluții bune până acum. Internaționalul de tineret venit de la Zilina, nu a prins lotul în ultimele două etape.

Țeapă uriașă încasată de Dan Șucu!

Timotej Jambor este unul dintre cele mai scumpe transferuri din Superliga. Slovacul nu a ieșit în evidență până acum la Rapid, dar este apărat de Gabi Glăvan, specialist în scouting.
Rapid a plătit în această vară un milion de euro pentru atacantul în vârstă de 21 de ani. Internaţionalul de tineret nu a fost inclus în lot de Marius Şumudică.

În presă s-a iscat o discuţie vis-a-vis de transferul lui Jambor, considerat de mulţi o “ţeapă de 1 milion de euro”. În acest sens, fost director sportiv al Rapidului, Gabriel Glăvan a oferit câteva informații:

“Eu cred că Jambor este un jucător cu calităţi. Să nu uităm că el înainte juca pe postul de al doilea vârf, nu atacant central. Apoi, să privim puţin imaginea de ansamblu.

Este un fotbalist în vârstă de 21 de ani care pleacă pentru prima dată în afară. Sunt sigur că a venit la Rapid pentru că a văzut un proiect în care se poate dezvolta şi cred că cei de acolo ar trebui să aibă răbdare cu el”.

Jucătorul are nevoie de adaptare

”Cred că are nevoie de o perioadă de adaptare. Este căpitanul naţionalei U-21 a Slovaciei, e clar că are calităţi. Şi eu am încredere în scoutingul pe care l-au făcut Daniel Sandu şi echipa de acolo, doi dintre ei fiind cu mine la Dinamo, anul trecut.

Eu cred că Jambor ar trebui introdus într-un program de dezvoltare astfel încât să se adapteze, să fie jucat pe calităţile pe care le are. Din păcate, în fotbalul nostru totul este axat pe rezultate imediate, dar nu trebuie să uităm că e un jucător tânăr, care are nevoie de timp.
Este foarte important ca el să fie jucat acolo unde este obişnuit. Şi v-am spus, în trecut el juca pe poziţie de al doilea vârf, nu de atacant central. Referitor la sumă, dacă Rapid a considerat că suma corectă este cea de 1 milion de euro, înseamnă că asta este.

Acest jucător poate creşte dacă i se oferă condiţiile necesare de dezvoltare. Nu cred că este o discuţie doar despre Jambor, sunt mai mulţi jucători tineri care nu au loc printre titulari la Rapid în acest moment: Rareş Pop, Constantin Grameni, Cătăli Vulturar…”, a spus Glăvan potrivit fanatik.ro.

Rapid București ocupă poziția a 10-a în Superliga, cu numai 17 puncte după 14 etape.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed