Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, a afirmat că atacantul francez Karim Benzema, autorul golului doi în Supercupa Europei, câştigată de madrileni cu 2-0 în faţa lui Eintracht Frankfurt, „se îndreaptă spre ‘Balonul de Aur’ şi nu mai există nicio îndoială în acest sens”, cel puţin în opinia sa, informează AFP, potrivit agerpres.
Referindu-se la meci, tehnicianul italian a declarat pentru postul Movistar: ”Nu a fost unul uşor, ei s-au mobilizat în jumătatea lor de teren, dar am reuşit să marcăm şi am controlat bine jocul apoi. A fost o ambianţă bună, iar această bună ambianţă te poate ajuta să obţii rezultate mai bune, un joc mai bun”.
„Iar atunci când câştigi, ajută la motivarea jucătorilor. Benzema este un jucător important, un lider, care a înscris multe goluri”, a adăugat tehnicianul italian.
Real Madrid a cucerit pentru a cincea oară Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Eintracht Frankfurt cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki.
Real, câştigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, s-a impus prin golurile marcate de David Alaba (37) şi Karim Benzema (65).