Radu Drăgușina fost titular în partida Tottenham – AZ Alkmaar, scor 1-0, în etapa a treia din Europa League. Internaționalul român a evoluat în toate cele 96 de minute și a recunoscut că nu a uitat greșeala făcută.
Radu Drăgușin și-a adus aminte de evenimentul nefericit din prima etapă din Europa League, atunci când a fost eliminat după doar 8 minute. Tricolorul a fost titular în partida cu AZ Alkmaar, scor 1-0 și a jucat până la final.
Radu Drăgușin rupe tăcerea!
Drăgușin a fost titular în Tottenham – AZ Alkmaar, scor 1-0, în etapa a treia din Europa League. Imediat după meci, tricolorul a fost prezent la flash-interviu. Fundașul s-a declarat bucuros de rezultatul final, dar și pentru evoluția sa.
Mai mult, fotbalistul român a adus aminte și de evenimentul nefericit din prima etapă din Europa League, atunci când a fost eliminat după doar 8 minute.
”O victorie foarte importantă. Sunt încrezător că ne vom descurca foarte bine în acest sezon de Europa League. Aveam nevoie de acest meci fără gol primit după greșeala pe care am făcut-o în primul meci.
Continuăm să muncim. Am întâlnit o echipă care a jucat un fotbal foarte bun, au pus presiune pe noi, au ținut de minge, și noi a trebuit să-i presăm pe toată durata partidei.
Dar, per total, cred că am făcut un joc bun. După cum am spus, trebuie să obținem mai multe victorii și să continuăm pe aceeași linie.
Avem niște tinere talente grozave care provin din echipa noastră, care cresc în fiecare zi. Astăzi au arătat că merită să joace pentru Tottenham.
(n.r. despre meciul cu Galatasaray) Știm că vom întâlni o echipă bună, pe un stadion greu. Dar, așa cum am spus, încercăm să ne facem jocul și sperăm că vom câștiga”, a declarat Drăgușin după meci, potrivit CBS Sports Golazo.
Internaționalul român a ajuns în Premier League, la Tottenham, în iarna acestui an.