Ionuţ Badea, fost antrenor secund la echipa națională în perioada 2014 – 2017, propune un fotbalist de la FCSB la naționala lui Mircea Lucescu! În urma prestațiilor sale din acest sezon, jucătorul ar putea primi o șansă din partea selecționerului.
Este vorba despre Vali Crețu, fundașul campioanei României.
Presiune uriaşă pe Mircea Lucescu!
Chiar dacă postul de fundaș dreapta al naționalei îi aparține lui Andrei Rațiu în prezent, Mircea Lucescu și-ar putea îndrepta atenția spre serviciile vedetei celor de la FCSB.
Vali Creţu a înregistrat, deja, două selecţii la naţionala României.
„Aș vrea să fac o mică apreciere pentru Crețu. Este un jucător care a fost de multe ori în spatele cortinei. De multe ori chiar în spatele «teatrului». Dar și-a păstrat ambiția și tenacitatea lui de a face ceva pentru el și pentru echipă.
Îl vedem cum în minutul 90+3 pleacă din această postură (n.r. – de la centru). Și ajunge să centreze în finalul acțiunii de poartă. Pentru că, de ce nu?, își dorește cu foarte mare ardoare să joace pentru această echipă.
Și, de ce nu, poate fi o soluție în plus pentru Mircea Lucescu în condițiile în care poziția fundașului dreapta, Rațiu, trebuie dublată!”, a declarat, la digisport.ro, Ionuţ Badea.