Vestea momentului despre tricolorul lui Mircea Lucescu! Ar putea face mutarea carierei. Dezvăluiri de ultimă oră din interior. Este vorba despre unul dintre cei mai în formă jucători români.
Tricolorul lui Mircea Lucescu este dorit de două formații importante din La Liga, Atletico Madrid și Villarreal.
Vestea momentului despre tricolorul lui Mircea Lucescu!
Rayo Vallecano ar fi dispusă să-l cedeze pe internaționalul român doar dacă va fi plătită clauza de reziliere a acestuia, în valoare de 25 de milioane de euro. La conferința de presă premergătoare meciului cu Mallorca, Inigo Perez, antrenorul lui Rayo Vallecano, a vorbit despre Andrei Rațiu, la adresa căruia a avut doar cuvinte de laudă.
”Andrei a avut un început de sezon foarte bun, se simte confortabil cu ideile mele, dar are nevoie de un întreg proces. Andrei este de multă vreme la echipă și deja pare foarte relaxat. Face performanță la un nivel înalt cu noi, dar și cu echipa sa națională”, a declarat Inigo Perez, conform rayovallecano.es.
4 milioane de euro este cota de piață a lui Rațiu, conform Transfermarkt. Un gol și un assist în 7 partide sunt cifrele lui Andrei Rațiu în acest sezon de La Liga, la Rayo Vallecano.
După EURO 2024, Rațiu a fost dorit de Brighton și Brentford, dar nu s-a concretizat nimic. Și alte echipe au început să îl urmărească, dar doar două ar avea intenții serioase.
Potrivit presei spaniole, este vorba de Atletico și Villarreal. Prima îl vrea deoarece Diego Simeone îl vede un competitor foarte bun pentru Nahuel Molina. Argentinianul apreciază la Rațiu atât că poate juca pe mai multe poziții, cât și că are calități ofensive remarcabile.
De partea cealaltă, „Submarinul Galben” îl vrea tot la cererea antrenorului, Marcelino. Villarreal e una dintre fostele echipe ale lui Rațiu și că deține 50% din drepturile sale federative, ceea ce înseamnă că n-ar trebui să achite decât jumătate din suma de transfer.