Dan Petrescu nu se dezminte! Anunţ clar înaintea meciului. Şi-ar putea pierde atacantul

Dan Petrescu i-a găsit echivalentul lui Louis Munteanu, după ce tânărul a făcut furori sub tricolor, la echipa națională a României U21! Antrenorul celor de la CFR Cluj este sigur că golgheterul nu va rămâne pentru mult timp în Gruia.

România U21 s-a calificat, pentru a patra oară, la Campionatul European 2025. În meciul câștigat de către tricolori în cadrul duelului cu Elveția, 3-1, Louis Munteanu a oferit toate cele trei pase de gol.

Dan Petrescu, mesaj ferm pentru Louis Munteanu!

Munteanu a fost căpitanul tinerilor tricolori.

Dan Petrescu l-a comparat pe atacantul celor de la CFR Cluj cu Lautaro Martinez.

„În opinia mea, Louis Munteanu a fost un adevărat căpitan în ambele meciuri. În primul a dat trei goluri şi în al doilea trei assist-uri. Adică a demonstrat că merită să fie căpitan. A alergat peste 12 kilometri, nu ştiu dacă e pregătit pentru meciul ăsta care vine. Nu s-a antrenat cu noi decât astăzi, era foarte obosit. Moral e foarte bine. Dar eu ca antrenor trebuie să iau o decizie dacă poate să înceapă meciul.

E clar că e pe val, dar în acelaşi timp să nu fac o greşeală cum am făcut cu Ilie, când a jucat la trei zile şi s-a rupt şi a stat 45 de zile. Trebuie să vedem ce decizie luăm până la meci. E bine că e sănătos şi e bine că e fericit. A demonstrat că e un adevărat căpitan… mai rar vezi atacanţi număr 9 care să fie căpitani de echipă. Doar la Inter mai e Lautaro Martinez. În general sunt fundaşii, portarii, mijlocaşii. Dar dacă el e căpitan de echipă înseamnă că merită asta.

(Nu vă temeţi că o să-l pierdeţi pe Louis Munteanu?) Nu ştiţi că la noi, dacă e bun, pleacă! Ştiţi care e situaţia, orice jucător bun pleacă, dacă are oferte. Nu mă mai tem de nimic, adică mă aştept la asta… nu îmi fac iluzii ca să nu am deziluzii. E posibil oricând să plece, dar mă bucur cât el e aici. Important e ca el să se menţină cu capul bine, acolo e important. Dacă la cap rămâne umil şi modest şi vrea să sacrifice viaţa pentru fotbal are şanse mari, că are talent. Dar talentul nu e de ajuns în fotbal!”, a spus Dan Petrescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed