Andreea Prisăcariu, în vârstă de 24 de ani, a făcut furori pe rețelele de socializare, după ce a postat cele mai atrăgătoare poze de la plajă! Cea care a fost catalogată drept rebela tenisului românesc le-a livrat fanilor câteva fotografii exclusive după antrenament.
Fotografiile postate pe data de 18 octombrie, au strâns deja aproape 1.000 de aprecieri pe Instagram. Andreea Prisăcariu a primit zeci de comentarii pozitive.
Andreea Prisăcariu face senzație!
În anul 2022, Andreea a reprezentat România în competiții internaționale. A fost învinsă de către Iga Swiatek, lider mondial, cu scorul categoric de 6-0, 6-0.
Vezi această postare pe Instagram
În prezent, Andreea este legitimată în cadrul clubului Steaua București, după ce a decis să renunțe la colaborarea cu Dinamo București. Tânăra în vârstă de 24 de ani și-a motivat decizia.
„Antrenoarea mea e acolo. Am fost de acord să reprezint Steaua. Indiferent câtă iubire am pentru Dinamo și pentru suporteri. Când nu mai ești tratat cu respect unde ai dat totul…eu am dat totul, din punct de vedere al imaginii și al sprijinului pe care l-am oferit.
Galeria Stelei mă striga cuțu, cuțu…Apoi, am fost cerută în căsătorie de vreo trei ori. Și acum am spus da…Cățelul meu Vlăduț o să țină cu Steaua acum!”, a spus Prisăcariu, în cadrul podcastului Business Philosophy.