David Popovici, implicat în scandalul momentului! Noi acuzaţii la adresa Elisabetei Lipă. O contabilă a primit mai mulţi bani decât campionul. Ies la iveală nou acuzaţii în războiul dintre şefa ANS şi Eduard Novak.
Fostul ministru, Eduard Novak nu se opreşte. Scandalul momentului escaladează. Spune că problema de fond în cazul premierilor de după Jocurile Olimpice 2024 nu se opreşte aici.
David Popovici, implicat în scandalul momentului!
Novak atacă decizia de a acorda 160.000 de euro contabilei instituţiei pe care o conduce Elisabeta Lipă.
Mai mult, spune că declaraţiile Elisabetei Lipă sunt stupefiante. “Am constatat că, în loc să discute despre situaţia de la Agenţia Naţională pentru Sport, doamna Lipă preferă să ducă discuţia într-o zonă sterilă şi lipsită de substanţă. Mă obligă să fac următoarele precizări:
Doamna Lipă, problema de fond este reprezentată de modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în ceea ce priveşte decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei instituţiei pe care o conduceţi.
Şi, pentru a înţelege mai bine situaţia vă explic:
a. potrivit legislaţiei în vigoare, recompensarea angajaţilor este legală cu condiţia să se facă în baza unor criterii transparente şi nu învăluite în mister;
b. aţi declarat că suma de 160.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită cu ceilalţi angajaţi ai ANS. Deci, cei 1600.000 de euro nu recompensau munca doamnei contabil, ci a altor angajaţi. Atunci de ce respectivii angajaţi nu sunt menţionaţi?
c. doamna contabil urma să încaseze banii şi îi împărţea cu ceilalţi angajaţi… este legal??? Este ca şi cum aţi spune că susţineţi ideea ca întreg fondul de salarii al ANS să fie acordat persoanei X care, la rândul ei, va acorda fiecărui angajat salariul cuvenit? Nu numai că este ilegal şi imoral, dar frizează ridicolul!
d. discrepanţă majoră între între declaraţiile dvs. şi ale celorlalţi angajaţi ai ANS. Pe de o parte, susţineţi că suma de 160.000 de euro nu era destinată unei singure persoane (contabila!), pe de altă parte alţi angajaţi au confirmat că respectiva sumă este destinată contabilei. Deci, cine spune adevărul? Dvs. sau celelalte persoane?
e. ştiţi, la fel de bine ca şi mine, că HG-ul la care faceţi referite a fost schimbat chiar de dvs. cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice. “Care a fost motivul acestei schimbări?”, întreabă Novak, într-o postare pe facebook.
Nu se opreşte aici. “În ceea ce priveşte atacurile la persoană, memoria vă joacă chiar dvs. feste. În sertarele instituţiei pe care o conduceţi, există şi scheletul numit 160.000 de euro pentru contabilă, dar, mai ales, există Strategia Naţională pentru Sport. Dacă timpul vă permite şi aveţi răbdarea de a parcurge această strategie, veţi afla că ea poartă semnătura lui Novak. Eduard Novak. Adică, a mea.
Şi, această strategie naţională pentru sport zace în sertarele dvs. Dacă aţi fi înţeles că ea trebuie aplicată, atunci, într-adevăr, lucrurile s-ar fi schimbat în bine în sport. Din păcate, aţi ales să o ţineţi la sertar şi să vă faceţi că nu ştiţi de existenţa ei. În schimb, într-un mod politicianist, încercaţi să distrageţi atenţia de la problema de fond: 160.000 de euro pentru contabilă!
Repet: problema de fond este legată de motivele pentru care contabila şi secretarul general al ANS au ajuns să fie recompensaţi cu sume mai mari decât sportivii medaliaţi?
Justificările dvs. potrivit cărora cei 160.000 de euro se dau unei persoane ce va împărţi banii cu ceilalţi angajaţi sunt cel puţin bizare. Ridică multe semne de întrebare. Poate că fiecare angajat al ANS a avut propria contribuţie la obţinerea performanţei sportivilor medaliaţi şi ar trebui recompensat. Însă, era normal ca fiecare dintre ei, în mod transparent, să figureze pe listă şi nicidecum să se împartă banii cu colegii.
În final, puteţi să îi priviţi pe sportivii medaliaţi în ochi şi să le spuneţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabile şi a secretarului general din ANS?”, a adăugat Novak.