CSA Steaua a început sezonul 2022-2023 al Ligii a doua, marți, 9 august, cu Metaloglobus, în Ghencea. Dar îl începe așa cum l-a terminat pe celălalt: fără să aibă dreptul de a promova în Superligă.
Fanii au protestat zilele trecute în fața Ministerului Apărării, care nu a făcut demersurile pentru ca Steaua să aibă dreptul să se bată la promovare. Iar fostele glorii ale clubului nu înțeleg de ce șefii de la CSA nu și-au dat interesul.
Gabi Balint pune la zid conducerea CSA Steaua: „Sunt la fel de decepționat ca toți suporterii Stelei. Am așteptat un răspuns. Din păcate, vorbesc mai mult în numele lor decât ei, mă gândeam să renunț să mai discut despre clubul Steaua.
Cred că s-a dorit renașterea CSA Steaua, nu din cauza lui Gigi Becali. Sunt niște procese în derulare și asta creează o situație incertă la club. Nu vine nimeni să se asocieze, să aducă bani, atât timp cât sunt procesele respective.
Știu că ministrul Apărării își dorește mult. S-ar putea să vină altul și să fie luat totul de la capăt, nu știm dacă îi place fotbalul. Sunt multe lucruri care se întâmplă.
Sunt sigur că suporterii rămân lângă Steaua, dar sunt sigur că o să conteste conducerea clubului, încă de la primul meci. Dar suporterii au stat lângă echipă și în Liga 4.
Nu e normal ca jucătorii să simtă că joacă meciuri amicale. Ce să le spună antrenorul? Eu aștept să iasă cineva de la club și să spună care sunt problemele, de ce nu s-a găsit o soluție. E o lipsă de asumare din partea clubului, o lipsă de comunicare. Birocrația e mare la noi!”, a spus Gabi Balint, în cadrul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport, înainte să înceapă partida CSA Steaua – Metaloglobus, în urmă cu puțin timp.