Mihai Stoica a spus clar! Jucătorul care trage naţionala după el. Ce l-a nemulţumit în disputa cu Cipru

Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a lăudat atitudinea lui Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale, după România – Cipru, 3-0. Mijlocașul a impresionat cu nivelul de dispoziție la efort, din timpul ultimei partide desfășurate de tricolori.

Stoica a reamintit despre perioada în care Stanciu a evoluat la FCSB, internaționalul român aflându-se, și atunci, printre cei mai bine pregătiți jucători din lot.

Mihai Stoica a spus clar!

„Meciul acesta a fost perfect din toate punctele de vedere. Unu: rezultat și jocul până la 3-0. Doi: Mircea Lucescu poate repara ce a văzut după 3-0. Mi-e greu să cred că atunci când Mircea Lucescu îl ceartă pe un fotbalist, un jucător poate să spună «bine, mă, era 3-0». Pleacă cu capul plecat. Prea ne ieșeau toate. Nu cred că vor mai face asta cu Mircea Lucescu.

Eu remarc, cu un cap peste toți ca atitudine a fost Nicușor Stanciu. Este liderul de care echipa națională are nevoie. Nu e o întâmplare că echipa națională are 3 victorii la rând.

Eu țin minte o fază din minutele 47-48, când el a făcut două intercepții. A făcut una, faza curge, se întoarce și mai face una. El are 31 de ani, bani câștigați cât nu are vreun alt fotbalist român actual. Când ești un fotbalist tânăr și îl vezi pe Stanciu, nu ai cum să nu faci și tu asta.

Dacă îl vedeam pe Olaru, înțelegeam, așa e el. Dar Nicușor are 31 de ani, e realizat, și uite ce face. Stanciu avea 20 de ani când a venit la Steaua. Nu cred că a fost vreun antrenament monitorizat la care să nu fie la toți parametrii, era mereu printre primii doi!”, a declarat, la Prima Sport 1, Mihai Stoica.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed