Marius Şumudică, dat afară?! Un fost rapidist a dat un verdict dur. Ce va face Dan Şucu

Marius Şumudică are șanse mari să fie demis de Dan Șucu în cazul în care echipa nu se pune pe picioare. Un fost rapidist a fost destul de clar în declarațiile lui despre viitorul tehnicianului.

Marius Șumudică pare că nu reușește să schimbe situația Rapidului. De când a ajuns pe banca tehnică și până acum, acesta a înregistrat 2 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri.

Marius Şumudică, dat afară?!

După ultimul meci, 0-2 cu FC Botoșani, Dan Șucu l-a băgat pe Marius Șumudică în ședință, și s-a stabilit că vor avea în continuare încredere în tehnician, doar că, Daniel Chiriță are o altă părere.

Fostul jucător de la Rapid crede că Șumi va fi demis, dacă la meciul cu Farul, de pe 21 octombrie, nu va înregistra o victorie.

„Am jucat la Rapid 4 ani de zile, acolo trebuie să ai răbdare, deja au trei antrenori schimbaţi anul ăsta. Nu este bine când schimbi după fiecare sincopă, greu să faci o echipă. A fost Bergodi, apoi Lennon, acum e Şumi. Au venit cu jucători, nu s-a format o echipă, trebuie timp şi răbdare. Când o să formeze nucleul, va veni şi perfomanţa. Dar problema e că fanii Rapidului ard, s-a investit mult, văd condiţiile, nu mai au răbdare.

Dacă te uiţi la transferuri, tot ce s-a adus la Rapid, sunt jucători de valoare, dar nu s-au integrat. Acum, dacă nu bat următorul meci, probabil o să fie demis Şumi, iar o să fie un carusel din ăsta. La un moment dat poate se va supăra şi domnul Şucu, va spune stop, că nu poţi să o ţii doar aşa.

Mi-e greu să cred că prinde Rapid play-off-ul. Dacă aş fi în locul domnului Şucu şi al lui Şumi, aş face echipă să atac titlul anul viitor”, a spus Daniel Chiriță pentru iamsport.ro.

După 12 etape, Rapid ocupă locul 12, cu doar 13 puncte acumulate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed