Tragedie în sport. Un bărbat a murit la Maratonul de la București care s-a desfășurat astăzi. Acesta avea 75 de ani și era de naționalitate străină.
Acestuia i s-a făcut rău și a fost transportat laa Salvare, apoi dus la spital. Nu a răspuns însă la manevrele de resuscitare.
Un bărbat a murit la Maratonul de la București
Un bărbat de naţionalitate străină, care participa la Maratonul care se desfăşoară duminică la Bucureşti, a decedat, după ce i s-a făcut rău şi a fost dus cu salvarea la Spitalul Floreasca.
Medicul Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca a precizat pentru AGERPRES că bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Potrivit unor surse medicale, bărbatul era de origine filipineză şi avea 75 de ani. Acesta era cunoscut ca hipertensiv şi cel mai probabil nu îşi lua tratamentul.
Cea de-a 17-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti este organizat în acest weekend. În cadrul Maratonului Bucureşti Raiffeisen Bank au loc şi Campionatele Mondiale de Maraton Masters, dedicat alergătorilor de peste 35 de ani, la care s-au înscris 500 de sportivi din peste 40 de ţări.