Planul incredibil al lui Ion Ţiriac! Ce vrea să îi spună lui Rafa Nadal. Magnatul pleacă, de urgenţă, din România. Cel mai bogat român a fost impresionat de toată cariera legendarului jucător iberic.
Ion Ţiriac vrea să se întâlnească de urgență cu Rafa Nadal. Asta după ce ibericul și-a anunțat retragerea din activitate.
Planul incredibil al lui Ion Ţiriac!
Ion Țiriac a spus ce vrea să vorbească cu Regele zgurii. „Eu o să mă duc să îl văd la această Cupă Davis, orice s-ar întâmpla, dacă joacă sau nu, e irelevant. Și m-ar interesa să stau de vorbă un pic cu el, să văd ce are în cap pentru viața ce îl așteaptă. Pentru că acum îi începe viața omului. Până acum, de la 13 ani, omul ăsta nu a avut viață. A avut o pasiune, care l-a costat 8-9-10 ore pe zi. Și trebuia să știe ce vrea poimâine.
Dar, încă o dată, totdeauna am spus «Aoleu, aoleu, aoleu, ce se întâmplă în viitor?». Foarte adevărat, au fost ăștia 3 care au fost complet separat de tot ce a fost în tenis. Însă, dacă ne întoarcem înapoi și ne gândim puțin la McEnroe, Năstase și Borg, totdeauna a fost cineva…
Și cum am spus, atâta timp cât ești un sportiv, te iubește toată lumea, în special la nivelul ăsta. Dacă după te mai și respectă, ai făcut bingo! Ai făcut și Harvard, și Stanford, și London School of Economics, plus Ministerul de Externe, unde vrei tu”, a declarat Țiriac.
Magnatul nu s-a oprit aici. „Domnule, n-am primit vestea asta. Eu o știam de vreo doi ani de zile! Mai mult decât atât, la un moment dat i-am și spus: «Băi, Rafa, totul are un sfârșit! Depinde numai de tine, nu trebuie să te gândești că faci pasul ăsta când ești în top, când ești jos. Tu ești unic și atunci îl faci când crezi tu!».
Dar vezi cum e. Capul vrea, dar cu picioarele și cu corpul e altă treabă. Pentru mine, personal, Rafael Nadal rămâne, și am spus întotdeauna, un om deosebit, un sportiv care nu are națiune, a devenit cetățean al lumii cu mult timp înainte”, a mai spus Ion Țiriac.