Mihai Stoica a spus numele jucătorului care nu trebuie să lipsească de la națională. Oficialul de la FCSB susține că Adrian Șut este cel mai bun mijlocaș la ora actuală. A fost un mesaj cu direcţie către Mircea Lucescu.
Fotbalistul a fost convocat de Mircea Lucescu, dar a părăsit cantonamentul echipei din cauza unor probleme medicale. România întâlnește sâmbătă seară Cipru de la ora 21:45, pe ”AEK Arena” din Larnaca.
Mihai Stoica, cuvinte de laudă la adresa lui Adrian Șut
Mihai Stoica își dorește să-l vadă pe Adrian Șut la națională. Mijlocașul a bifat până acum două apariții la prima reprezentativă. A fost și în lotul pentru EURO 2024, dar nu a jucat niciun minut.
Micea Lucescu l-a convocat pentru dubla cu Cipru și Lituania, dar Șut a fost nevoit să părăsească naționala din cauza unei accidentări.
”Eu, dacă mă pui pe mine, mi se pare că Şut este mai bun decât toţi mijlocaşii de la echipa naţională. Ok, îl luase pentru că se accidentase Lixandru. Nu ştim asta … ştim asta!
Oricum, în viziunea tuturor, Marius Marin este mai bun decât Şut.
În viziunea mea nu este. Una este ce jucăm noi şi alta este ce joacă echipa naţională. Poate alt sistem, poate alt obiectiv pentru un meci, nu ştiu, nu am de unde să ştiu”, a spus Mihai Stoica, potrivit PrimaSport.
Lotul României pentru ”dubla” cu Cipru și Lituania
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (CSU Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (CSU Craiova, 20/4)
ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)
Programul Grupei C a Ligii Națiunilor
Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo (16:00), Cipru – ROMÂNIA (21:45)
Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)