Ilie Năstase este îngrijorat din cauza lui Ion Ţiriac. Fostul jucător de tenis a fost internat într-un spital din Viena pentru a face unele investigații.
Omul de afaceri a mai petrecut opt zile într-un spital din Germania în urmă cu ceva vreme. Atuncci s-a resimțit după ce a avut Covid-19.
Ilie Năstase, îngrijorat din cauza lui Ion Țiriac
Ion Țiriac se află în aceste zile într-un spital din Viena, potrivit As.ro. Starea sa de sănătate nu este gravă, dar a doit să facă unele investigații. Prietenul său, Ilie Năstase a avut un mesaj pentru omul de faceri după ce a aflat.
„E internat în spital? Nu ştiam. Acum aflu de la dumneavoastră. (n.r. E în Austria, nu s-a simțit bine). O să o întreb dimineață pe secretara lui. Ca orice om, când nu se simte bine, s-a dus la doctor. Îi doresc multă sănătate”, a spus Ilie Năstase pentru ProSport.
Ion Țiriac a mai fost internat opt zile în urmă cu ceva vreme. După ce a avut Covid-19 s-a resimțit și a mers la un spital din Germania.
„Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă. E adevărat că am mai stat aproape o lună pe un teren de vânătoare, fără să fac nimic. În fiecare zi vânam de acolo, pentru că sătenii erau cam înghesuiți cu carnea”, spunea Ion Țiriac, la momentul respectiv.