Răzvan Burleanu a dat lovitura! Întâlnire la nivel înalt pentru şeful FRF. L-a primit pe preşedintele celor de la FC Barcelona. Cei doi s-au întâlnit la Casa Fotbalului şi au avut mai multe discuţii.
Şeful FRF, Răzvan Burleanu a vorbit cu preşedintele Barcelonei despre colaborări strategice pentru dezvoltarea fotbalului în România şi transfer de know-how cu Barca Academy.
Răzvan Burleanu a dat lovitura!
Din partea administraţiei FRF au mai participat Radu Vişan, secretarul general al federaţiei, şi Mihai Stoichiţă, directorul tehnic. Joan Laporta a fost însoţit de Florin Răducioiu, preşedintele Barca Academy România. Mai mulţi specialişti din cadrul Barca Academy Spania au fost şi ei prezenţi. De asemenea, la întâlnire a luat parte şi Bogdan Matei, preşedintele Comisiei pentru Tineret şi Sport din Senat şi fost ministru al sportului.
Răzvan Burleanu a spus că România reprezintă o oportunitate de investiţie în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătăţită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi şi peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României.
S-au format specialişti în cadrul Academiei Naţionale de Fotbal şi antrenori dedicaţi fiecărei grupe de vârstă. De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat şi creşterea numărului de tineri practicanţi de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori.
S-a mai menţionat şi faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenţi pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani şi audienţe TV record.
Joan Laporta a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România. Vrea identificarea şi pregătirea tinerelor talente pentru scena internaţională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să prezinte antrenorilor români modul de lucru.
S-a evidenţiat şi rolul primordial al tehnologiei în fotbalul de azi. FRF se evidenţiază ca fiind prima federaţie din Europa Centrală şi de Est care dispune de un departament de Intelligence Center, dedicat analizării datelor legate de performanţa jucătorilor.