Mărturii teribile ale lui Mihai Stoica! Ce s-a întâmplat după victoria cu PAOK Salonic. Grecii au înnebunit

Mihai Stoica a oferit detalii despre evenimentele petrecute în tribune după meciul câștigat de FCSB. Președintele roș-albaștrilor a explicat că gazdele nu au acceptat prea ușor înfrângerea și au provocat incidente în zona VIP.

FCSB a obținut o victorie importantă cu PAOK Salonic, scor 1-0 în etapa a doua din Europa League. Mihai Stoica a povestit  faptul că Fanii grecilor au provocat un scandal și i-au înjurat pe cei de la sectorul VIP. Acolo erau și familiile oficialilor roș-albaștrii.

Mărturii teribile ale lui Mihai Stoica!

Chiar dacă a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, FCSB a obţinut o victorie importantă cu PAOK Salonic, scor de 1-0.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55. FCSB a obţinut o victorie muncită.

MM Stoica a vorbit despre evenimentele petrecute în tribune, explicând că gazdele nu au acceptat prea ușor înfrângerea.

„Dacă ştii ce făceau spectatorii după meci… Unii spectatori şi cât de pasive erau forţele de ordin. Da, la Salonic acum. Vai de capul meu, n-am văzut în viaţa mea aşa ceva!

Ăia (n.r. – suporterii greci) nu mai terminau, au înjurat, au scuipat, n-au apucat să bruscheze, că era cordon. Ştiu ce s-a întâmplat, pentru că în pâlcul de suporteri români, 50 de la sectorul VIP unde era şi fata mea, era şi familia lui Elias Charalambous şi toţi vorbesc greaca.

Erau discuţii de genul ăsta ‘Bă, nu mai scuipaţi, încetaţi, sunt şi copii aici’. ‘Să-ţi batem copiii!’. E incredibil aşa ceva, nu s-a intervenit şi doar stăteau şi se uitau. Nu s-a ajuns la brutalitate, dar… La VIP să te înjure, să te scuipe? Era o doamnă udată din cap până în picioare, scuipată… Au digerat mai greu înfrângerea”, a declarat oficialul FCSB, în direct la Prima Sport.

Gruparea bucureșteană are punctaj maxim în competiţie, după 4-1 cu letonii de la RFS. Campioana României le va mai întâlni pe Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed